DIGIRISX

În România, se manifestă mai multe categorii de cutremure:

• Superficiale, cu adâncimea de focar sub 5 km;
• Crustale (denumite normale), cu adâncimea de focar între 5 şi 30 km;
• Intermediare, cu adâncimea de focar între 70 şi 170 km).

Ceea ce este specific țării noastre este zona Vrancea, ca principala sursă seismică localizată la curbura munţilor Carpaţi, iar cele mai puternice mișcări şi care afectează o arie întinsă sunt cutremurele de tip intermediar. În zona Vrancea se consideră că este prezent un proces de subducţie, cu fracturi ale plăcilor tectonice, în contact la diferite adâncimi.

Cutremurele intermediare produse la această adâncime, cu magnitudini M de peste 7 (pe aşa-numita “scară Richter”), pot să conducă la intensităţi seismice de până la gradul IX în zona epicentrală și VII-VIII grade pe scara MSK pe o arie de peste o treime din teritoriul ţării, la mare distanță, fiind un factor major de risc.

Harta seismicităţii României* * Date conform catalogului ROMPLUS (INFP)

Sursa: Craifăleanu, I. G., Borcia, I. S., Praun, I. C. (2011). Strong-Motion Networks in Romania and Their Efficient Use in the Structural Engineering Applications. Ch. 17 in: Earthquake Data in Engineering Seismology. Predictive Models, Data Management and Networks. Springer, p. 247-259.

Există şi alte surse locale sau externe teritoriului românesc (de ex., focarele din sudul Dobrogei) care pot produce intensităţi de VII-VIII grade MSK. Pe o hartă de zonare seismică se pot observa zonele seismice din teritoriu, dintre care zona afectată de cutremurele de Vrancea este cea mai întinsă, iar cele afectate de cutremurele superficiale/crustale sunt dispuse în Banat, Crişana, Maramureş, Făgăraş, Târnave, care produc efecte pe arii mult mai restrânse.

Putem constata că aproape tot teritoriul ţării este puternic seismic, zonele seismice includ peste 60 % din populație, prin urmare este foarte important să ne protejăm locuinţa şi familia în cazurile de incidenţă a unor astfel de fenomene naturale.

Datele statistice istorice arată o aşa-numită “ciclicitate”, în ultimul mileniu, marile seisme producându-se, în medie, de cca. 3 ori pe secol. Adâncimea mare a acestor seisme face ca aria afectată să fie extinsă, Bucureştiul fiind apropiat de zona de rupere.

Structurile tectonice ale planetei Pământ și cele europene învecinate țării noastre sunt în contact permanent și își transmit reciproc influențe. Dar deși au fost remarcate, de exemplu, corelații între marile cutremure istorice din nord-estul Turciei și unele cutremure de Vrancea, distanța în timp a fost relativ mare, iar adâncimea proceselor de la curbura Carpaților diferă de adâncimea surselor din Turcia. În alte situații, deși s-au observat anumite corelații temporale între unele evenimente seismice crustale din țări vecine, seismologii apreciază că este încă dificil de determinat cantitativ, în scop predictiv, cum și în ce condiții s-ar produce acestea. Monitorizarea instrumentală extinsă a activității seismice poate aduce progrese în acest tip de evaluări.

Aceste noţiuni sunt diferite şi trebuie reţinut că:

• Magnitudinea se referă numai la mărimea convenţională a seismului în zona epicentrală (dependentă de energia acestuia), calculată pe baza unor date seismologice înregistrate și exprimată pe scara Richter sau alte scări recente de magnitudine (M_L, M_B, M_S, M_W). Magnitudinea unui eveniment seismic este unică și este determinată în zona de sursă. Nu ne putem referi la o valoare de magnitudine în zona epicentrală şi la o altă valoare într-o altă zonă!!!
• Intensitatea se referă la mărimea (efectele) seismului în diferite amplasamente, fiind diferită în diferite locuri şi descrescând în general cu distanţa faţă de epicentru (fenomenul de atenuare). Există situaţii în care condiţiile locale de teren amplifică unele efecte la mari distanţe.
• Accelerația este o mărime determinată cu aparatură specializată, fie la nivelul terenului, fie la diferite adâncimi, în foraje, fie pe clădiri și structuri, fiind parametrul de intrare pentru calculul/proiectarea structurilor, împreună cu caracteristicile date de spectre;
• Specialiştii apreciază că, în general, seismele intermediare de Vrancea nu produc, potrivit experienţei acumulate, efecte distructive majore asupra clădirilor moderne (cu excepţia celor vulnerabile sau avariate), decât în cazul magnitudinilor de peste 7 Richter.
• Seismele superficiale şi crustale pot produce avarieri importante, începând cu magnitudini de ordinul 5,5-6,0, mai ales dacă se produc în apropiere de centre populate.

Atenție! De multe ori, în ziare sau pe INTERNET nu se trec indicii respectivi lângă litera M şi se scrie “Richter”, indiferent de felul magnitudinii, de aceea apar confuzii, dacă datele sunt comparate cu altele. La noi, INFP comunică inițial magnitudinea unui eveniment pe scara M_L, iar ulterior, după calcule și revizuiri, este transformată în magnitudinea de tip moment M_W, redată în Catalogul ROMPLUS. În perioadele anterioare, pentru cutremurele istorice, inclusiv pentru cele din 1940 și 1977, s-au publicat valori de magnitudini pe o scară specială Gutenberg-Richter, echivalate în prezent ca magnitudini M_W.

Prin hărțile de zonare seismică, elaborate și utilizate de seismologi sau de ingineri în scopuri diferite. În prezent, este în vigoare Codul P.100-1/2013 cu două hărţi de zonare de interes ingineresc. Acțiunea seismică/hazardul seismic pentru proiectare este descris de valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului, a_g, determinată pentru intervalul mediu de recurenţă de referinţă (IMR) corespunzător stării limită ultime, valoare numită în cod “acceleraţia terenului pentru proiectare”.

România – Zonarea teritoriului în termenii valorilor de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare, a_g, cu IMR = 225 ani şi 20% probabilitate de depăşire în 50 de ani, conform “Codului de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P 100-1/2013 (IMR = intervalul mediu de recurenţă).

În condiţiile seismice şi de teren din România, pentru cutremure având IMR = 225 ani, codul redă zonarea pentru proiectare a teritoriului României în termeni de perioadă de control (colţ), T_C, a spectrului de răspuns obţinută pe baza datelor instrumentale existente pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. Perioada de control (colţ), T_C, a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona (palierul) de valori maxime în spectrul de acceleraţii absolute şi zona (palierul) de valori maxime în spectrul de viteze relative. T_C se exprimă în secunde.

România – Zonarea teritoriului în termeni de perioadă de control (colţ), T_C, a spectrului de răspuns, conform “Codului de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P 100-1/2013.

Această perioadă de control (colţ) ne dă indicii despre specificul mișcării la un anumit amplasament, respectiv potențialul de a suferi amplificări care pot produce amplificări ale răspunsului seismic al structurilor zvelte sau rigide, după caz. Valorile perioadei de control (colţ) sunt inflențate atât de caracteristici date de sursă, cât și de condițiile globale de teren.

Există situaţii în care se preiau afirmaţii înşelătoare şi erori privind noţiunile de magnitudine şi intensitate, de ex., “structura noastră a fost calculată să reziste la un seism de Vrancea de 8,5 grade Richter!!!”, sau “după 1977, clădirile din Bucureşti se calculează la 8,1 grade Richter…”.

Erorile au putut proveni din confuziile legate de schimbările de valori în acei ani. În 1952 se introdusese STAS 2923, în care Bucureşti era considerat ca zonă locală de intensitate VIII, pe o scară sovietică devenită apoi MSK, dar în 1963 oraşului București i se micşorase intensitatea cu un grad, I= VII. Conform decretului nr. 66/1977, imediat după cutremurul din 4.03.1977 s-a introdus pentru Bucureşti intensitatea VIII ½, valoare redusă la VIII în harta de macrozonare din STAS 11100/1-77. (Bălan, Cristescu, Cornea, 1982, Georgescu, 2002)

Dat fiind că magnitudinea Richter-Gutenberg a seismului din 1977 a fost 7,2, iar intensitatea de până în 1977 fusese VII, a fost ușor ca unii să creadă că modificarea era a magnitudinii, mai ales că celebrul seismolog Richter adresase o scrisoare după cutremur.

Scara de magnitudini seismice este o scară relativă care ierarhizează cutremurele într-o manieră comparativă, pe baza amplitudinilor maxime reduse la condiţii identice.

Dacă vom compara seismele de magnitudini M = 8,0, M = 7,0  şi respectiv M = 6,0 , cutremurul având M = 8,0 radiază o energie de 32 de ori mai mare decât a celui cu M = 7,0  şi de cca. 1000 de ori mai mare decât a celui cu M = 6,0. La o creştere de 0,1 unităţi de magnitudine, deplasarea terenului creşte de 1,3 ori, iar energia de 1,4 ori.

În cazul României, se estimează că în cazul celor mai puternice cutremure credibile de Vrancea, cu magnitudini M_GR = 7,6…7,7 , s-ar putea atinge valori care să tindă spre M_w= 8.

De asemenea, trebuie să nu uităm că intensitatea se referă la mărimea (efectele) seismului în diferite amplasamente, fiind diferită şi descrescând în general cu distanţa faţă de epicentru (atenuare). Se reamintește că până în 1991, hărțile de macrozonare seismică exprimate direct în intensități (aprobate ca STAS-uri) erau utilizate și în normativele românești de proiectare antiseismică, cu zone definite cu cifre arabe între 6 si 9, cărora le corespundeau coeficienții k_s de intensitate seismică.

Ulterior, confuzia a putut persista, deoarece încă este în vigoare o zonare seismică conform SR 11100 – 1:93 (Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României). Pe această hartă de intensități, cifrele între 6 şi 9 exprimă intensităţi pe scara MSK, indicele de la baza lor exprimă o perioadă medie de revenire (de ex., 1 pentru minimum 50 de ani, respectiv  2 pentru o perioadă medie de revenire de minimum 100 de ani a intensităţilor respective), în sensul statistic-probabilistic al acestei noțiuni. Zona epicentrală și o largă arie care include Bucureștiul sunt zonate cu valori 9₂, respeciv 8₁.

Zonarea seismică pe scara MSK conf. SR 11100 – 1:93 Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României

Deci indicii 1 și 2 nu reprezintă valori după o ipotetică virgulă!!! Harta din SR 111000 – 1:93 nu se utilizează pentru proiectarea antiseismică, dar poate fi comodă pentru aprecieri generale pe baza unui singur parametru – intensitatea.

Pe hărţile de zonare seismică de uz la ingineresc de la noi nu se trec magnitudini! Nici în codurile de proiectare la cutremur nu au fost şi nu sunt valori de magnitudini cu care să se calculeze direct forțe seismice. Nici în expertize, deoarece nu avem referință la magnitudini în Codul P100-1 și nici în P100-3.

Singurele referințe la magnitudini le găsim în ANEXA H Informativă – Comentarii la Codul P100-1 din 2013 publicată în M Of Nr. 558 bis din 3 IX 2013, în care găsim la pag. 6, C.3, C.3.1:

“Valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a mişcării terenului, a_g, numită acceleraţia terenului pentru proiectare, corespunde unui interval mediu de recurenţă IMR = 225 ani (ceea ce corespunde unui eveniment seismic a cărui magnitudine are o probabilitate de depăşire de 20% în 50 de ani)”.

……..

“Catalogul de cutremure vrâncene, ce a stat la baza analizei de recurenţă a magnitudinilor, a utilizat un model ce ţine seama de magnitudinea moment minimă (pragul inferior de interes) M_{w, min}=6,3 şi de magnitudinea moment maximă credibilă (posibilă) pentru sursa subcrustală Vrancea”.

Deşi circulă și formule de corelare între magnitudine şi intensitate, acestea nu sunt integral valide decât în zona epicentrală, la cutremurele de suprafaţă. În cazul ţării noastre, în cazul seismelor de adâncime intermediară de Vrancea pot apărea diferenţe chiar în acea zonă, iar distribuţia efectelor în teritoriu variază în funcţie de caracteristicile aleatoare ale atenuării mişcării, uneori observându-se amplificări considerabile la mari distanţe de zona epicentrală.

Chiar dacă magnitudinea este determinantă pentru evaluări comparative, efectele distructive nu sunt neapărat direct proporţionale cu valorile magnitudinilor, intervenind parametri specifici ai mişcării, amplasamentului şi vulnerabilităţii construcţiilor existente.

De fapt, utilizarea unui singur parametru pentru a defini caracteristicile unui fenomen atât de complex cum este un seism, este din ce în ce mai puţin satisfăcătoare pentru oamenii de ştiinţă. Pentru a elabora cele mai bune normative de protecţie antiseismică, inginerii structurişti preferă, în mod justificat, cuantificarea pe baza mărimilor de tip acceleraţie, viteză, deplasare a unui punct material, caracterizarea spectrală şi energetică, atenuarea mişcării cu distanţa faţă de epicentru etc., pentru întregul teritoriu expus riscului, nu numai în zona epicentrală, la care se referă magnitudinea. Pentru a estima efectele negative posibile, sunt necesare evaluări de hazard seismic, vulnerabilitate şi risc, date privind elementele la risc, scenarii de cutremur cu ipoteze alternative etc.

Sunt vulnerabile clădirile realizate fără măsuri de protecţie antiseismică, în special cele înalte, din zonele cu seismicitate puternică.

• În România, structurile înalte din beton armat predomină în mediul urban, în timp ce clădirile din zidărie, piatră, lemn şi pământ predomină în mediul rural.
• S-a constatat că în mediul rural construcţiile realizate din materiale locale, deşi se pot avaria la intensităţi ridicate, nu pun în pericol viaţa locatarilor şi nu produc dezastre, fiind case individuale, locuite de un număr redus de persoane, dar și datorită efectului conformării intuitive antiseismice, bazat pe locuirea de mii de ani în condiţii seismice;
• Categoria de clădiri cea mai expusă riscului este reprezentată de clădirile înalte (7-12 niveluri) cu schelet de beton armat, construite înainte de 1940 fără protecţie antiseismică (cele mai multe blocuri de acest tip există în Bucureşti), constituie o prioritate absolută la intervenţie;
• Într-o serie de construcţii executate între 1950 şi 1976, conform normativelor de proiectare în vigoare atunci, există un număr mare de apartamente, inclusiv în zone puternic seismice. Deşi au fost executate cu considerarea unor forţe reduse seismice, acestea s-au comportat satisfăcător în 1977, dar unele cazuri (de ex., cele cu parter slab/flexibil) au suferit mai multe avarii, suprapuse ulterior cu cele de la cutremurele din 1986 şi 1990;
• Câteva milioane de apartamente în clădiri din zidărie, inclusiv în zone seismice, realizate între 1950 şi 1976, sunt de asemenea sub prevederile normativului în vigoare în prezent;
• Există un număr mare de clădiri joase din zidărie (zidărie executată înainte de 1949- din materiale locale) care nu au fost executate cu control tehnic specializat, dar în condiţii seismice normale asigură securitatea vieţii locatarilor;
• Clădirile realizate cu asistenţă inginerească după 1977 corespund mai mult cerinţelor normativelor în vigoare.

(Georgescu, 2005, Georgescu, 2007)

Deși pare un termen dificil, există explicații de un nivel acceptabil și pentru cei care au un nivel mediu de cunoștințe. În limbajul obișnuit, riscul este “inversul” șansei sau norocului, așadar un concept care exprimă probabilitatea unor întâmplări negative și impactul acestora.

Riscul seismic reprezintă probabilitatea de a se produce efecte negative, avarii şi pierderi în cazul unui seism care ar interveni într-o  anumită perioadă de timp de referinţă.

Riscul seismic referitor la construcţii depinde de:

–Hazardul seismic (factorul cauzal, seismicitatea, în expresie matematică, probabilistică, prin modul în care se repetă fenomenele puternice de-a lungul anilor şi secolelor);

–Expunerea la risc a unor elemente (prezenţa lor în zona seismică – nu este greu de înţeles că nişte construcţii vor fi mereu expuse riscului, în timp ce unele persoane pot pleca un timp din zonele neseismice sau din clădiri, şi astfel îşi schimbă expunerea);

–Vulnerabilitatea (susceptibilitatea unor construcţii de a suferi avarii la seisme, depinzând de calităţile lor antiseismice, obţinute prin proiectare, execuţie de calitate şi întreţinere sau de avarierea la seisme precedente, deteriorarea în timp etc.).

Nu trebuie uitat că, în timp ce hazardul seismic nu poate fi modificat de oameni, şi în general nici expunerea construcţiilor, care sunt fixe, vulnerabilitatea acestora poate fi redusă prin intervenţii (consolidări), astfel încât să fie redus riscul.

Din acest motiv, se cere proprietarilor de clădiri vulnerabile să reducă riscul seismic, pornind de la metodele tehnice puse la dispoziţie de ingineri şi cadrul legal asigurat de autorităţi.

Riscul asociat construcțiilor îi implică și pe ocupanți, ca persoane expuse, iar prin măsuri de comportare și protecție adecvate se poate reduce riscul.

Acest termen a devenit mai popular decât cel de risc și este vehiculat de multe ori de mass media, chiar la evenimente minore, și are impact emoțional mai puternic decât cel de risc. Deoarece datele riguroase sunt dificil de găsit și analizat, acestea fiind și abstracte, unele riscuri nu sunt uşor percepute ca pericole de către populaţie.

Dezastrele aduc în prim-plan relaţia cu comunităţile umane expuse, prezentând pierderile însumate la un eveniment distructiv dat (de ex., seism), în interacţiunea cu nişte lanţuri de evenimente, cu desfăşurare în timp.

Efectele care se pot produce ca urmare a cutremurelor pot fi gradate în limbajul tehnic internaţional al domeniului în funcţie de natură, amploare şi impact.

Criza reprezintă un punct critic în situaţia societăţii – în legătură cu consecinţele unui eveniment seismic, devenit sau nu potenţial dezastru. În cazul seismelor, pe lângă efectele grave fizice propriu-zise, o situaţie de criză poate avea o influenţă majoră asupra situaţiei unei largi comunităţi umane.

Accidentul reprezintă un eveniment cu urmări grave asupra unui număr redus de construcţii şi a altor elemente, având repercusiuni puternic defavorabile asupra stării şi siguranţei acestora, dar controlabile cu resursele existente la autoritatea de jurisdicţie.

Dezastrul reprezintă o situaţie în care colectivităţi umane sau zone importante sunt afectate de perturbări grave ale vieţii social-economice normale şi de pierderi grele. În situaţiile de dezastru se produc, de multe ori, lanţuri de evenimente impredictibile, colectivităţile umane tinzând să piardă controlul asupra desfăşurării evenimentelor şi fiind necesară coordonarea intervenţiei şi primirea de ajutor din afara zonei afectate. Impactul socio-economic şi psihologic al dezastrelor este puternic, datorită faptului că resursele disponibile sunt mult mai mici decât resursele (mijloacele) necesare pentru intervenţie, salvare, informare, comunicare, transport şi revenire la normal. (Resursele se referă la sfera materială, financiară, umană, managerială etc).

Combinând termenii anteriori, riscul de dezastru semnifică probabilitatea ca pierderile și consecințele negative să atingă un nivel la care ar fi dificil să i se facă față.

Locuitorii pot contribui major, atât la prevenire (prin înțelegerea cauzelor și participarea la decizia privind consolidarea anticipate), cât și la reducerea impactului (printr-un comportament pro-activ în timpul și după seism).

Similar, reziliența seismică se definește ca fiind capacitatea comunităților dintr-o zonă expusă la hazard seismic de a aplica măsuri anticipate/preventive de reducere a riscului seismic și a preveni apariția hazardelor secundare, precum și de a gestiona impactul cutremurului în mod eficient, cu o pierdere minimă a funcționalității sistemelor și o capacitate de revenire la normal într-un interval de timp rezonabil.

Catastrofa reprezintă o situaţie cu caracter de schimbare fizică violentă şi bruscă a stării normale a elementelor afectate, cu potenţial de afectare mai puternic decât în caz de dezastru. În aceste situaţii poate fi necesară asistenţa din afara zonelor afectate, posibil chiar din afara ţării respective.

Municipiul Bucureşti reprezintă un exemplu cunoscut de concentrare de clădiri înalte, vulnerabile în zona centrală, deoarece arhitectura epocilor 1930-1940, și parțial perioada de până în 1977, ca și modul de proiectare a betonului armat, au indus caracteristici de vulnerabilitate şi risc.

Din datele cunoscute, ca urmare a dezvoltării sale urbane deosebite în perioada 1920-1940, acţiunile urbanistice coerente (Planul Director de Sistematizare al Municipiului Bucureşti, 1935) care au statuat trecerea la clădiri înalte în zona centrală, deşi au creat în Bucureşti un avans urbanistic în epocă, au condus şi la vulnerabilităţi structurale specifice clădirilor de beton armat din epocă.

Dezvoltarea urbană a centrului Capitalei de până în 1940, noile rezolvări de plan şi volum, cu structuri zvelte, au implicat şi dezavantaje. Calculul se făcea pe atunci numai la forţe gravitaţionale, iar o relativă aliniere la principii arhitecturale comune (de ex., retragerile în trepte de la frontul stradal, cu excentricităţi în sistemul de transmitere a forţelor) a condus la o tipologie similară a blocurilor din centrul oraşului şi o vulnerabilitate seismică deosebită.

Colapsul Blocului Carlton şi concentrarea în zona centrală a avarierilor la clădiri înalte la cutremurul de Vrancea din 10 noiembrie 1940, au fost insuficient analizate la vremea respectivă şi un timp după aceea. Au lipsit datele instrumentale despre caracteristicile mișcării seismice. Avariile neglijate și reparațiile superficiale au constituit cauzele prăbuşirilor multor clădiri din aceeaşi generaţie la cutremurul din 4 martie 1977.

În același timp, trebuie cunoscut că numărul de clădiri executate după normative care au luat în calcul cutremurul, este mult mai mare.

(Georgescu, 2005, 2007)

După 1942 s-a trecut la proiectarea antiseismică a clădirilor publice, la început după unele norme provizorii, iar oficial, odată cu adoptarea în 1963 a Normativului P-13/1963 de proiectare antiseismică, cele multe clădiri înalte realizate în acele perioade s-au dovedit vulnerabile la cutremurele din 1940 şi 1977, nu corespund  cerințelor actuale şi prezintă pericol grav de avariere şi prăbuşire la mişcări seismice puternice. Lipsa unor preocupări de masă privind protecţia antiseismică a fost remarcată tragic de abia după 1940 şi înţeleasă mai bine de abia după ce s-a obţinut prima înregistrare accelerografică de mare utilitate inginerească la INCERC din 1977.

Tipurile de structuri dintre 1946-1950 şi 1977 se încadrează în grupe tipologice cu anumite vulnerabilităţi, în funcţie de nivelul de protecţie conferit de normativele din epocile respective, care trebuie analizate cu atenţie, cum ar fi, structurile cu parter flexibil, pereţii structurali slab armaţi, secţiunile OD şi alte tipuri structurale de masă.

Astfel, există încă sute de clădiri vulnerabile, rămase din generaţia pre-1940, la care nu s-au aplicat consolidările necesare după 1977, ci numai reparații locale, dintre care, cele mai înalte constituie categoria prioritară a programelor de intervenţie actuale. Diferitele dotări industriale şi reţele de infrastructuri prezintă, de asemenea, vulnerabilităţi specifice.

(Georgescu & Pomonis, 2008; Georgescu & Sandi, 2018)

Multe clădiri existente, atât cele vulnerabile, cât și cele care s-au comportat bine, au fost construite în acele perioade. Pentru a înțelege cauzele riscului seismic și modul în care a evoluat cunoașterea în timp, sunt utile analizele fiecărui cutremur distructiv.

Rezistenţa antiseismică depinde de caracteristicile conferite prin aplicarea unor metode de construcţie tradiţionale sau inginereşti, care s-au perfecţionat în timp.

Experienţa cutremurelor din 1940 şi, mai ales din 1977, a arătat că structurile înalte şi flexibile, aşa cum erau realizate în epocă, clădirile cu parter şi/sau etaj cu rigiditate redusă (parter flexibil), s-au comportat defavorabil la mişcările seismice de Vrancea, din cauza unui fenomen apropiat de rezonanţă, dat de condiţiile locale de teren (de adâncime) din sud-estul ţării.

Ceea ce contează este concepţia şi conformarea structurală, respectarea normativelor în vigoare, ca și calitatea execuţiei. Blocurile de locuinţe din panouri mari, structuri în general rigide, au fost concepute şi calculate la IPCT, cu mare atenţie, supuse testărilor de îmbinări şi ansamblu la INCERC, astfel încât la cutremurul din 1977 s-au comportat foarte bine.

Este adevărat că înainte de cutremurul din 1977, mulţi locatari credeau că blocurile din panouri mari prefabricate nu rezistă la seisme, fiind o invenţie bună numai pentru a crea “cutii de chibrit”, în timp ce blocurile monolite sunt cele mai bune, fiind lăudate de arhitecţi.

Expertiza tehnică reprezintă rezultatul unor evaluări, prin calcul a rezistenţei la cutremur a unei clădiri existente, în raport cu cerinţele normelor inginereşti actuale, pornind de la situaţia reală a clădirii şi avariile precedente. Raportul de expertiză tehnică conţine piese scrise şi desenate, soluţia de intervenţie – consolidare propusă şi evaluări preliminare de cost al lucrărilor.

Nu se expertizează şi consolidează apartamentul separat, ci toată clădirea. În etapa următoare, pe baza expertizei, se întocmeşte un proiect detaliat. În cazul în care s-a ajuns în etapa de proiectare a intervenţiei/consolidării (avizată de verificatori de proiecte atestaţi (de MLPAT, MLPTL, aMLPDA)), există şi antecalculaţii de preţ de deviz mai detaliate. Valorile cheltuielilor care revin fiecărui apartament pot fi departajate numai după finalizarea etapelor de expertizare, respectiv de proiectare a intervenţiei (cel mai exact după finalizarea tuturor lucrărilor de şantier, ţinând seama şi de cotele care revin părţilor comune, precum şi de costul refacerilor altor elemente – finisaje, instalaţii etc.).

Informaţia nu este reală. Hotelul are fundaţii clasice, adecvate terenului şi încărcărilor de calcul. Comportarea structurii a fost bună în condițiile din 1977. Recent, anumite măsuri de consolidare s-au efectuat cu scopul de a aduce structura la capacitatea portantă necesară în prezent.

Soluţiile bazate pe beton armat au tradiţie, sunt eficiente economic, tehnologic şi justificate tehnic pentru că asigură compatibilitatea de material, dar în cazuri specifice pot fi aplicate şi alte tehnologii (schelet metalic înglobat în beton armat, injecţii şi placări cu răşini sintetice şi fibre de carbon sau de sticlă etc.)

În legislația actuală este prevăzută și alternativa înlocuirii unor clădiri, pe baza unei analize cost-beneficiu, dar decizia studierii unei astfel de soluții și adoptării deciziei revine asociației de proprietari. Consecințele private și publice ale acestui tip de decizie sunt diferite de cele cunoscute până acum și nu au fost solicitate de proprietari. Programele actuale de finanțare/subvenționare din bugetul public a reducerii riscului seismic s-au bazat pe experiența aplicării consolidărilor.

Cunoștințele și dispozitivele respective sunt relativ costisitoare pentru o aplicare de masă. În prezent, s-au aplicat la câteva clădiri de patrimoniu. Există însă în studiu soluții pilot care ar putea fi aplicate la costuri rezonabile la clădirile cu parter slab (diagonale active sau pasive, asociate cu ransforsări locale cu plăci metalice).

Nu există zone periculoase, deşi multe sunt seismice, dar pot fi amplasamente periculoase (de ex., cele predispuse la alunecări de teren, cele de lângă versanţi instabili, torenţi, văi inundabile, râuri). Trebuie să ştim, însă, cum să construim, cum să ne protejăm casa şi familia în diferitele situaţii produse de cutremure.

În ultimii ani, se constată o mai mare mobilitate a locuitorilor: oamenii se mută dintr-un tip de locuinţă în alta, de la bloc la casă individuală sau invers, dintr-un oraş în altul sau într-o casă de vacanţă şi, mai ales, dintr-o zonă neseismică într-una predispusă la mişcări de teren puternice etc. Această situaţie schimbă complet condiţiile în care fiecare era obişnuit să trăiască şi în care, eventual, avusese ocazia să suporte “pe viu” un seism, unii chiar în 1940, dar cei mai mulţi în 1977, în 1986 sau în 1990.

În interesul protecţiei personale şi a familiilor, proprietarii, locatarii, administratorii şi chiriaşii, precum şi organele administraţiei locale pot şi trebuie să ia măsuri pentru cunoaşterea existenţei şi caracteristicilor hazardului (pericolului) seismic şi a unor dezastre complementare ce s-ar putea produce în zona în care este amplasată clădirea, de ex:

• Seismicitatea amplasamentului localităţii (zona seismică, gradul seismic din harta de zonare şi alte caracteristici);
• Hazardurile (pericolele) suplimentare, posibile datorită elementelor de relief învecinate (versanţi, văi, ape etc.), ce ar putea produce viituri la precipitații intense și alunecări de teren la seisme;
• Hazardurile (pericole) suplimentare, posibile datorită unor construcţii hidrotehnice (baraje, lacuri de acumulare etc.), cât şi dotări industriale (triaje industriale, combinate chimice, centrale electrice, centrale nucleare etc.), trasee de linii electrice, canale şi conducte de gaze, petrol etc.

În primul rând, este necesară consultarea unui expert autorizat la cumpărarea sau închirierea unei locuinţe sau sediu de firmă, asupra evaluării rezistenţei antiseismice, conform normativelor tehnice în vigoare. Acest procedeu este strict necesar pentru a nu vă risca banii şi/sau a vă expune dvs. şi familia sau salariaţii la un potenţial risc.

În mentalul public există o astfel de impresie, favorizată, probabil, de ceea ce s-a văzut la construirea unor clădiri în regie proprie imediat după 1990. Deși normativul de proiectare antiseismică s-a îmbunătățit profund în 1978, 1981 și 1991-1992, și apoi în 2006 și 2013, în acea primă perioadă nu a existat un control public eficient al calității, până la apariția Legii nr. 10 /1995 privind calitatea în construcții. Trebuie cunoscut, însă, că în acele condiții nu s-au executat decât clădiri de înălțime redusă, cu grad de ocupare redus, implicând deci o expunere la risc redusă. Din aceste motive, se impun precauții la achiziția unei clădiri din acea perioadă, fără documentație de proiectare și execuție de încredere.

Conceptele care stau la baza codurilor moderne au luat în calcul încă din anii 1960 cerințe de performanță, în funcție de nivelul diferențiat al cutremurului de calcul. Pentru codul actual, P100-1/2013, sunt prevăzute satisfacerea, cu un grad adecvat de siguranță, a următoarelor cerințe fundamentale (niveluri de performanță): (i) Cerința de siguranță a vieții, respectiv (ii) Cerința de limitare a degradărilor, și se controlează prin verificările a două categorii de stări limită: (i) Starea limită ultimă, ULS, respectiv Starea limită de serviciu, SLS, cu situații de degradare acceptată diferite. Așadar, se are în vedere un răspuns seismic cu incursiuni în domeniul postelastic de deformare, cu degradări specifice, dar numai în anumite condiții de solicitare. Pentru înțelegerea acestor aspecte se redă în anexă un extras din cap. 2 al Codului P 100-1/2013.

• Date privind cerințele de performanță din codurile de proiectare seismică – extras din Codul P100-1/2013

Da! Este necesar şi posibil să ne protejăm, indiferent de ceea ce credeţi sau ştiţi despre clădire. Cutremurele produc oscilații care se transmit oricărei clădiri. Există însă numeroşi factori care condiţionează vulnerabilitatea locatarilor structurilor expuse mişcării seismice, chiar dacă structura nu ar suferi avarii semnificative.

Factorii de natură seismologică şi de mediu (mărimea şi caracteristicile mişcării) sau cei de natură circumstanţială (anotimpul, temperatura, ora), nu pot fi controlaţi de om.

În cazul unor evenimente seismice sau cu prilejul unor exerciţii, comportarea populaţiei şi modul de aplicare a măsurilor recomandate depinde de următorii factori:

• Vârsta: tineretul reacţionează pozitiv şi prompt, în timp ce vârstnicii nu pot realiza aceleaşi acţiuni într-un interval de timp comparabil;
• Sex: femeile şi mamele sunt mai preocupate de protecţie, în special în legătură cu situaţia copiilor, iar bărbaţii cu privire la familie;
• Starea sănătăţii: persoanele cu afecţiuni pot reacţiona cu dificultate sau îşi pot agava unele situaţii;
• Reacţia emoţională specifică: se consideră că femeile sunt mai sensibile la efectele seismice, dar sunt cunoscute cazuri în care reacţia lor este mai stabilă;
• Statutul familial/civil: persoanele cu familii numeroase sunt mai peocupate de protecţia acestora;
• Nivelul social-economic: persoanele cu pregătire medie sau superioară pot înţelege mai bine unele măsuri, iar cei cu venituri pot aplica măsuri de protecţie;
• Tipul construcţiei: în construcţiile de zidărie joase, efectul predominant poate fi fisurarea, iar în clădirile înalte poate fi important, în plus, efectul de balans care conduce la oscilaţia şi răturnarea unor corpuri de mobilier;
• Tipul localităţii: în localităţile cu fond construit urban vechi şi industrii intravilane, efectele pot atinge caracteristici de dezastru, diferite de cele din mediul rural;
• Ora evenimentului: cutremurele pe timp de noapte au efecte mai puternice asupra populaţiei, din cauza numărului mare de persoane expuse;
• Sezonul şi condiţiile climatice: temperatura redusă, ploaia, zăpada etc., pot produce efecte negative în perioada de după seism, în cazul unor evacuări impuse de avarierea clădirilor.

Trebuie reţinut că aceşti factori pot fi cunoscuţi de om pentru a se proteja.

Nu trebuie uitaţi factorii manageriali (durata şi eficienţa operaţiunilor de căutare-salvare) şi medicală (efectele imediate ale seismului asupra sănătăţii persoanei, intervalul de timp până la salvare, starea în care a fost găsită victima, calitatea asistenţei medicală după degajare etc.).

(Georgescu, 2005)

Atât înainte, cât şi după efectuarea unor lucrări de intervenţie specializate la structură (consolidări), sunt necesare şi recomandate şi măsuri simple de protecţie – disponibile mai jos.

Aceste recomandări sunt destinate să reducă posibilitatea de a fi răniți de tencuieli, ornamente sau obiecte care oscilează și cad. Desigur că nu putem cere unei simple mese să reziste și să suporte clădiri care s-ar prăbuși. În clădirile tradiționale individuale, grinda de lemn era un element important și rezistent, ca și tocul de ușă din zidurile groase de cărămidă, și erau adecvate pentru a asigura o anumită protecție.

În clădirile moderne, cu structuri din beton armat, este recomandat să cunoaștem care sunt principalele elemente de rezistență, și să ne adăpostim lângă acestea, să le deosebim de elementele cu rol nestructural, ca și de mobilerul înalt și zvelt, care se pot deplasa și avaria și ne pot răni la seism.

Într-un interval de timp atât de redus nu putem să facem prea multe… oportunitatea evacuării (click pentru descărcare)

Cel mai bine este să procedăm aşa cum se recomandă în toate ţările din zone seismice (Japonia, SUA), este procedura standard! Salvarea şi supravieţuirea nu se negociază! Trebuie să vă gândiţi din timp la protecţie, este locuinţa dumneavoastră!

Nu fiţi fatalişti! Creierul uman este un puternic computer care memorează şi găseşte în situaţii de criză tot ce vă este necesar spre a vă asigura supravieţuirea! Aceste reacţii sunt naturale, dar pot fi controlate.

Cutremurul şi incendiul induc, uneori, dorinţa de părăsire a spaţiilor locuite, spre deosebire de alte fenomene naturale, la apariţia căroră omul caută adăpost.

Deşi sunt avizaţi să nu o facă, pentru locuitorii din zone seismice, reacţia de părăsire a clădirii la oscilaţii seismice reprezintă o puternică reminiscenţă instinctuală a locuirii în case individuale tradiţionale, în care acest lucru poate fi fizic posibil.

Măsurile de protecţie a locatarilor din clădiri trebuie realizate rapid, imediat ce mişcarea seismică a fost sesizată. Dacă seismul surprinde pe cineva în câmp deschis (în parc, un teren neconstruit etc.), senzaţia de pericol va fi mai puţin evidentă, chiar şi protecţia va fi mai simplă, prin ghemuire şi sprijinire cu palmele pe teren.

Locatarii clădirilor înalte din mediul urban, deşi trăiesc în alte condiţii, reacţionează de multe ori similar, îngrijoraţi de vulnerabilitatea accentuată a unora dintre acestea, precum şi de alte efecte resimţite la etajele superioare la seisme, deşi, în aceste cazuri, afară există suficiente pericole (de ex., prăbuşiri de mobilier ori obiecte în interior, sau de calcane şi coşuri de fum în exterior).

Într-o clădire, mai ales la etajele superioare din structuri flexibile, din cauza oscilaţiilor clădirii şi a mobilierului, a emoţiei, percepţia personală a seismului va fi deformată (“nu se mai termină, cade casa pe noi etc.!”), va fi normal să apără o senzaţie de teamă, chiar la cei care au mai trecut prin evenimente seismice.

Vibraţiile care afectează anumite organe interne, cât şi amintirile unor imagini din trecut, din povestiri, cărţi sau filme, pot induce, în mod aproape natural, reacţia de teamă, senzaţii de temperatură, greaţă etc.

Suficient, dacă suntem pregătiţi din timp. Cutremurele de pământ se declanşează brusc, au o perioadă de acţiune scurtă în timp (de cca. 20 – 90 secunde, în funcţie de tipul şi mărimea cutremurului, tipul clădirii şi amplasamentului, amplificările posibile etc.).

Seismele puternice, de adâncime intermediară din zona Vrancea, pot avea, de regulă, durate mai mari şi pot produce oscilaţii mai ample la unele clădiri, senzaţii dezagreabile de tipul răului de mare sau dezechilibrului, toate acestea într-un spaţiu în care mobilerul se mişcă, se aud zgomote ciudate și uneori se întrerupe iluminatul.

Cu toate acestea, locuitorul dintr-o clădire nu trebuie să se lase copleşit, să îşi propună să reziste (numărând de exemplu, rar, până la 100) şi, mai ales, să nu intre în panică!

Este, deci, posibil şi necesar să vă protejați, chiar pe durata unui cutremur! Dacă v-aţi protejat timp de 2 minute, aţi trecut de principalul pericol!

Nu vă grăbiţi să plecaţi! Dacă sunteţi teafăr, mai aşteptaţi puţin… Ce mai contează 5 sau 10 minute… Dacă locuinţa dvs. pare că a “rămas tot în clădire” şi vă este teamă, este semn bun: existaţi!

Dacă mişcarea a fost puternică, alte replici nu vin atât de repede şi sunt, în general, mai mici. Oricum, trebuie să vedeţi ce este în jur, dacă şi unde puteţi să plecaţi. Trebuie să aplicaţi regulile de comportament după un cutremur puternic, şi anume:

1.-Nu părăsiţi imediat spaţiul, camera, apartamentul, clădirea în care v-a surprins seismul. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi familia, persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii de vârstă mai fragedă.

2.-Ajutaţi pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii, să se degajeze. Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar, din alte cauze) până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.

3.-Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care s-a declanşat seismul, în vederea unei eventuale evacuări din locuinţă sau clădire pentru o perioadă anume, de la câteva ore, la câteva zile.

4.-Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri la salvare, pompieri sau organismul cu însărcinări oficiale în privinţa intervenţiei post-dezastru, în cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele telefonice.

5.-Dacă s-a declanşat un incendiu, căutaţi să-l stingeţi prin forţe proprii.

6.-Verificaţi preliminar starea instalaţiilor electrice, gaze, apă, canal, verificaţi vizual starea construcţiei în interior. În caz de constatare de avarii, închideţi alimentarea locală sau generală şi anunţaţi unitatea de specialitate pentru intervenţie. Nu folosiţi foc deschis.

7.-Părăsiţi cu calm clădirea, fără a lua cu dvs. lucruri inutile, dar verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire, spre a nu vă expune la pericole.

8.- Pentru orice eventualitate, preveniţi rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi groase etc.).

9.- Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare.

Dacă nu reuşiţi, iar acestea au vitraje, procedaţi cu calm la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază etc.

Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, operaţiunea este dificilă şi nu există un alt pericol imediat (incendiu, scurgere de gaze, inundaţie etc,), calmaţi persoanele şi adresaţi-vă la o firmă specializată, la pompieri sau Protecţia Civilă, intervenind numai cu specialişti şi unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau căderea în gol a cuiva.

10.-Evitaţi clădirile grav avariate, cu excepţia unor cazuri de ajutor sau salvare, ce trebuie întreprinse cu un minimum de măsuri de securitate şi fără riscuri inutile. Evitaţi să fiţi confundat cu răufăcătorii pătrunşi în astfel de clădiri, nu aglomaraţi zonele calamitate fără rost.

11.-Ajutaţi echipele de intervenţie pentru ajutor sau salvare.

12.-Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radioteleviziune naţionale şi recomandările de acţiune imediată ale organelor în drept.

13.-Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri ulterioare primei mişcări seismice (aşa numitele replici), fără a intra în panică. Nu daţi crezare zvonurilor care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti!

14.- La evacuare, daţi prioritate celor răniţi sau copiilor, bătrânilor, femeilor şi ascultaţi întocmai recomandările salvatorilor.

NOTĂ: Recomandări similare, cu unele detalieri specifice, pot fi consultate în  MATERIALE PRIVIND EDUCAŢIA ŞI PROTECŢIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR

• EDUCAŢIA ŞI PROTECŢIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR – Partea I – Recomandări pentru elevii din învăţământul primar – Clasele I – II – Postere. MTCT-INCERC 2006
• EDUCAŢIA ŞI PROTECŢIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR – Partea a II-a – Cunoştinţe şi recomandări pentru elevii din învăţământul primar – Clasele III – IV – Text şi postere. MTCT-INCERC 2006
• EDUCAŢIA ŞI PROTECŢIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR – Partea a III-a – Cunoştinţe şi recomandări pentru elevii din învăţământul gimnazial Clasele V – VIII Text şi postere. MTCT-INCERC 2006
• EDUCAŢIA ŞI PROTECŢIA ELEVILOR ÎN CAZ DE CUTREMUR – Partea a IV-a – Cunoştinţe şi recomandări pentru elevii din învăţământul liceal Text şi postere
• Link la materiale privind educația şi protecţia elevilor în caz de cutremur

De asemenea, accesibile la:

http://incd.ro/publicatii/educatie-cutremur/

https://inforisx.incd.ro/scoli.htm

https://inforisx.incd.ro/Files1/Clasa%20III%20&%20IV%20nw.pdf

https://inforisx.incd.ro/Files1/Clasa%20V%20&%20VIII%20nw.pdf

https://inforisx.incd.ro/Files1/Clase%20Liceu.pdf

Îndrumarele sunt aprobate prin “Ordinul pentru realizarea şi implementarea în sistemul educaţional a Programului naţional de educaţie antiseismică a elevilor” nr. 1508/2058/5709/2006 publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 9 din 8 ianuarie 2007.